CONSILIEREA CREȘTINĂ SENSIBILĂ LA TRAUMĂ
Consilierea creștină sensibilă la traumă
Această formare își propune dezvoltarea unei perspective de consiliere sensibile la impactul traumei asupra persoanei, relațiilor și vieții spirituale. Cursul oferă un cadru integrativ, care îmbină înțelegerea biblică a suferinței cu noțiuni esențiale din domeniul psihotraumatologiei, atașamentului și reglării emoționale. În cadrul celor patru întâlniri vor fi abordate fundamentele traumei, neurobiologia și manifestările acesteia, evaluarea și stabilizarea persoanei traumatizate, precum și impactul traumei relaționale și de dezvoltare asupra identității, relațiilor și funcționării sociale. De asemenea, vor fi explorate aspecte practice legate de procesul de consiliere, intervenția în situații de criză, etica în lucrul cu trauma și rolul personalității consilierului.Scopul acestei formări este dezvoltarea capacității de recunoaștere a semnelor și manifestărilor traumei, precum și aprofundarea înțelegerii modului în care trauma influențează persoana la nivel emoțional, relațional, somatic și spiritual. Participanții vor primi repere și instrumente practice pentru însoțirea și abordarea sensibilă a persoanei afectate de traumă, precum și pentru identificarea situațiilor care necesită îndrumare specializată suplimentară.

SÂMBĂTA 1 – FUNDAMENTELE TRAUMEI
- Studiu biblic: Bunul samaritean
- Introducere în psihotrauma
- Tipuri de traumă (simplă, complexă, microtraumă)
- Diferența: stres = traumă ~ PTSD
- Manifestările traumei (somatice și emoționale)
- Neurobiologia traumei (creier + sistem nervos, teoria polivagală)
- Window of tolerance și reglarea emoțională
SÂMBĂTA 2 – EVALUARE ȘI STABILIZARE
- Studiu biblic: Trauma în Biblie
- Evaluarea și identificarea traumei
- Factori de risc, reziliență și factori protectivi
- Instrumente de evaluare (istoric personal, genogramă etc.)
- Intervenții de stabilizare
SÂMBĂTA 3 – TRAUMA RELAȚIONALĂ ȘI DE DEZVOLTARE
- Studiu biblic: Tamar
- Trauma abuzului sexual & prevenție
- Trauma la copii și adolescenți
- Trauma complexă și relațională
- Atașamentul și impactul traumei asupra relațiilor
- Relațiile și funcționarea socială afectate de traumă
SÂMBĂTA 4 – INTERVENȚIE, ETICĂ ȘI ROLUL CONSILIERULUI
- Studiu biblic: Isus – model de îngrijire
- Procesul de consiliere (etape și plan)
- Abordări terapeutice (EMDR, SE, NARM, senzoriomotor etc.)
- Etică în lucrul cu trauma
- Trauma vicariantă și burnout
- Autoîngrijirea profesionistului
- Supervizare și limite profesionale
- Rolul personalității consilierului
- Managementul situațiilor de criză
- Resurse și îndrumarea consiliaților
- Integrare finală și feedback